Cerere pentru Extras multilingv după actele de stare civilă (act de naștere, căsătorie, deces)

Prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, cetăţenii români pot obţine din România următoarele tipuri de documente: duplicate ale certificatelor de stare civilă (naştere, căsătorie sau deces), extrase multilingve ale actelor de naştere, căsătorie, deces, precum şi certificate de cazier judiciar.

În unele state, actele oficiale emise de autorităţile române sunt recunoscute numai dacă poartă însemnele unei legalizări sau supralegalizări oficiale.

În ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961 cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, actele oficiale emise de autorităţile române sunt recunoscute dacă poartă apostila.

În statele cu care România a încheiat acorduri de recunoaştere a actelor oficiale, acestea sunt recunoscute direct, fără nicio altă formalitate.

Lista statelor semnatare cu care România a încheiat convenţii, tratate sau acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă: Albania, Austria, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, R.P.D. Coreea, Cuba, Franţa, Republica Macedonia, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Polonia, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria, Belgia (în practică se solicită apostilarea documentelor), R.P.Chineză (în practică se solicită supralegalizarea documentelor).

De asemenea, apostila nu se eliberează pentru certificatele de stare civilă, precum şi oricare alte documente întocmite de către agenţii diplomatici şi consulari ai României, conform Legii nr. 114/2011 pentru ratificarea Convenţiei europene privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra, la 7 iunie 1968, care, la art.3 stabileşte că “părţile contractante exceptează de la cerinţa legalizării documentele care fac obiectul prezentei convenţii”.

Lista statelor care au ratificat Convenţia europeană privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968 : Austria, Cehia, Cipru, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Marea Britanie, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia şi Turcia.
Solicitaţi serviciu