Cerere pentru Procuri

Procura solicitată poate fi autentificată numai dacă mandantul îndeplinește integral condițiile cerute, se prezintă la misiunea diplomatică/oficiul consular cu toate actele și informațiile necesare și plătește taxa de publicitate notarială, după caz, iar obiectul procurii respectă dispozițiile legislației române în vigoare.

Serviciul consular de autentificare a procurilor se prestează, de regulă, pe loc (în aceeași zi). Durata soluționării poate fi influențată de volumul cererilor de servicii consulare și de eventualele situații de urgență înregistrate în ziua prezentării la consulat.

În conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie, procura se întocmește într-un singur exemplar original, semnat de către solicitant și diplomatul cu atribuții consulare/funcţionarul consular, care se păstrează în arhiva misiunii. Fiecărei persoane parte în act i se eliberează, la cerere, în numărul solicitat, duplicate de pe actul original, care au aceeași forță probantă ca și originalul.

În caz de necesitate, solicitantul are posibilitatea de a solicita exemplare (duplicate) suplimentare ale aceleiași procuri și la o dată ulterioară autentificării acesteia (a se vedea secțiunea Eliberarea duplicatelor actelor autentice la o dată ulterioară autentificării acestora).

Pentru a vă informa cu privire la informațiile specifice unei țări/unui Consulat, selectați țara / consulatul :
Solicitaţi serviciu