Cerere pentru Dobândirea cetățeniei române pentru minori (dacă părintele a obținut cetățenia română cf art.8 indice 1)

  • Actul de stare civilă privind nașterea minorului. Se poate prezenta unul din următoarele documente:
  • extras original de pe actul de stare civilă privind nașterea minorului, eliberat de autoritatea competentă cu cel mult 2 ani anterior depunerii cererii de dobândire a cetățeniei române, apostilat/supralegalizat, cu traducere legalizată în limba română, după caz, însoțit de copia legalizată a certificatului de stare civilă

sau:

  • extras multilingv original eliberat în baza Convenţiei nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilăsemnată la Viena la 8 septembrie 1976cu cel mult 2 ani anterior depunerii cererii de dobândire a cetățeniei române. Extrasul multilingv este scutit de obligația traducerii și apostilării/supralegalizării.
  • Documentul de identitate, aflat în termen de valabilitate, al părintelui care depune cererea;
  • Dovada cetățeniei române pentru părintele care depune cererea (carte de identitate, pașaport, certificat de cetăţenie, card de cetățenie);
  • Declaraţia celuilalt părinte privind acordul dobândirii de către copilul minor a cetăţeniei române, autentificată la notar sau la consulat;
  • Declaraţia de consimţământ pentru dobândirea cetățeniei române din partea minorului care a împlinit 14 ani la data depunerii cererii, dată prin declaraţie autentificată la notar sau la consulat;
  • Permisul de ședere pe teritoriul României al copilului minor, valabil la data cererii, în original și copie;
  • Dovada veniturilor părintelui/părinților pe teritoriu României la data cererii.
Pentru a vă informa cu privire la informațiile specifice unei țări/unui Consulat, selectați țara / consulatul :
Solicitaţi serviciu