Cerere pentru Certificarea modificărilor survenite în rolul de echipaj al navelor, inclusiv schimbarea comandantului de navă
Această certificare poate fi solicitată exclusiv în cazul navelor aflate sub pavilion românesc.
Cererea poate fi depusă de către comandantul navei, un membru autorizat al echipajului sau un delegat al armatorului, care trebuie să prezinte diplomatului cu atribuții consulare/funcționarului consular documente doveditoare ale modificările survenite în rolul de echipaj și / sau schimbarea comandantului navei.
Este necesară identificarea solicitantului pe baza unui document de identitate aflat în termenul de valabilitate.
Misiunile diplomatice și oficiile consulare române nu pot îndeplini acte notariale la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, decât dacă actele respective produc efecte juridice în România, iar reglementările locale și acordurile bilaterale în vigoare nu se opun.
În consecință, consulatele române nu pot efectua o astfel de certificare notarială la cererea unor cetățeni străini sau apatrizi, dacă documentul urmează a fi utilizat în străinătate.
Ați atins numărul maxim de cereri în lucru!
Veți putea adăuga cereri noi pe măsură ce vor fi soluționate cererile existente.
pentru telefonul tău mobil
Pericol major - părăsiți imediat zona sau țara!
Pericol major - părăsiți imediat țara!
Există factori confirmați de risc - evitați călătoriile!
Există factori de risc - evitați deplasările ce nu sunt necesare!
Există factori de risc - evitați deplasările ce nu sunt necesare!
Există factori confirmați de risc - evitați călătoriile!
Acest sistem informatic modern va permite cetăţenilor români să acceseze informaţii consulare de calitate într-un mod eficient şi transparent, beneficiind de un confort crescut datorită posibilităţii de a interacţiona online cu personalul Ministerului Afacerilor Externe, de a trimite solicitări prin mijloace electronice fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze in mod repetat la ghişeu, eliminându-se astfel barierele birocratice şi cele geografice.
For detailed information about other programs financed by the European Union, please visit www.fonduri-ue.ro This material does not represent the official position of the European Union or the Romanian Government
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.