Cerere pentru Redobândirea cetățeniei române - pentru persoanele care au fost cetățeni români, dar au pierdut cetățenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III (conform Art.11)

Începând cu data de 1 septembrie 2024, la depunerea cererii de cetățenie se achită o taxă de 18,10 euro sau echivalentul în moneda locală, atât pentru titular, cât și pentru copiii minori incluși în cerere, care reprezintă contravaloarea cardului de cetățenie.  

Serviciile consulare efectuate în vederea completării dosarului care însoţeşte cererea (legalizarea copiilor şi a traducerilor, autentificarea declaraţiilor) se prestează cu titlu gratuit. 

Pentru a vă informa cu privire la informațiile specifice unei țări/unui Consulat, selectați țara / consulatul :
Solicitaţi serviciu