Cerere pentru Oficierea căsătoriei la misiunea diplomatică/ oficiul consular

Șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României încheie căsătorii între cetățeni români sau între cetățeni români și cetățeni străini, dacă aceasta este în concordanță cu legislația țării în care sunt acreditați și dacă cel puțin unul dintre viitorii soți, cetățean român, are domiciliul sau reședința în circumscripția consulară a misiunii diplomatice ori a oficiului consular. Viitorul soț, cetățean străin, trebuie să prezinte documente din care să rezulte că deține atât la data depunerii declarației de căsătorie, cât și la data oficierii căsătoriei, un drept de ședere legală în circumscripția consulară a misiunii diplomatice ori a oficiului consular.

Căsătoria se poate încheia la misiunea diplomatică /oficiul consular numai dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani și dacă niciunul nu deține și cetățenia statului în care misiunea diplomatic/oficiul consular este acreditată/ă. 

Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației de căsătorie, dar nu mai târziu de a 30-a zi. 

Atenție! Certificatele prenupțiale au valabilitate de 30 zile de la data emiterii și trebuie să fie valabile la data căsătoriei! 


Pentru a vă informa cu privire la informațiile specifice unei țări/unui Consulat, selectați țara / consulatul :
Solicitaţi serviciu