Cerere pentru Pașaport simplu electronic pentru cetățeni români majori cu domiciliul în străinătate (valabil 10 ani)

Toate documentele trebuie prezentate în original. Acestea se restituie solicitantului. 

Documentele necesare:

  •  paşaportul anterior, dacă acesta există;
  • certificate de stare civilă: naștere, căsătorie (pentru persoanele căsătorite), deces al celuilalt soț (pentru persoanele văduve), sentinţa de divorţ românească rămasă definitivă şi irevocabilă/ hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau certificate de stare civilă româneşti cu înscrierea menţiunilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi numele purtat în urma divorţului (pentru persoanele divorţate)
  •  cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau buletinul de identitate (dacă acestea există)
  •  documente eliberate de autorităţile statului de domiciliu împreună cu traducerea autorizată în limba română, după caz, din care să rezulte una dintre următoarele situaţii:
  1. a dobândit un drept de şedere pentru o perioadă de cel puţin un an sau, după caz, prelungirea succesivă a dreptul de şedere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;
  2. a dobândit un drept de şedere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificării familiale cu o persoană care domiciliază pe teritoriul acelui stat
  3. a dobândit un drept de lungă şedere sau, după caz, un drept de şedere permanentă pe teritoriul statului respectiv;
  4. a dobândit și cetăţenia statului respectiv;
  5. a dobândit un drept de muncă ori este înscris într-o instituţie privată sau publică cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională;
  6. a dobândit un certificat de înregistrare sau document care atestă rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European sau în Confederația Elvețiană.

Certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule!

Atenţie!:

  •  cetăţeanul român care are domiciliul în străinătate îşi poate stabili oricând, în mod liber, domiciliul în România;
  •  actele de stare civilă ale cetăţenilor români eliberate de autorităţile străine pot fi acceptate numai după efectuarea transcrierii în registrele de stare civilă române, potrivit legii;
  •  în cazul în care există diferenţe între nume şi prenume înscrise în documentele prezentate şi cele solicitate a fi înscrise în paşaportul simplu electronic, cu menţionarea statului de domiciliu, ca urmare a schimbării numelui sau prenumelui intervenite în străinătate, cererea poate fi acceptată numai după înscrierea menţiunii privitoare la această schimbare pe actul de stare civilă.
  •  sunt acceptate hotărâri judecătoreşti pronunţate în România sau dacă au fost pronunţate în străinătate trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaştere şi punere în executare.

NOTĂ:

  • În cazul declarării furtului paşaportului, este necesară prezentarea dovezii eliberate de autorităţile de poliţie, însoţită de o traducere în limba română efectuată de un traducător autorizat;
  • Pierderea paşaportului se declară la depunerea cererii de eliberare a unui nou document de călătorie;
  • În cazul distrugerii paşaportului, se va prezenta paşaportul distrus sau deteriorat, cu condiţia să existe elemente care să facă posibilă identificarea documentului.
Pentru a vă informa cu privire la informațiile specifice unei țări/unui Consulat, selectați țara / consulatul :
Solicitaţi serviciu